Prostituție de weekend fără consacratele prostituate pe șoselele din Arad. Polițiștii rutieri nu mai prididesc cu sancțiunile... Amenzi de 250.000 de lei doar în ultimul weekend

Data publicare: Luni, 20 Iunie, 2022 Total: 4924 accesari

Prostituție de weekend fără consacratele prostituate pe șoselele din Arad. Polițiștii rutieri nu mai prididesc cu sancțiunile... Amenzi de 250.000 de lei doar în ultimul weekend

Ce se întâmplă pe șoselele din Arad în ultima vreme pare de domeniul inimaginabilului. Parcă au înnebunit șoferii, fiecare face ce vrea, conduc cum îi taie capul. Desigur e vorba doar de o mică parte a participanților la trafic dar, din păcate, procentul acestora se mărește pe zi ce trece.

Polițiștii rutieri au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe activități de monitorizare a comportamentului participanților la trafic, fiind constatate mai multe infracțiuni.

 

În noaptea de 18/19 iunie a.c., polițiștii din Ineu au depistat, pe D.J. 792/D, în Mocrea, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din localitate. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,76 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Totodată, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

În aceeași seară, pe D.N. 79/A, cu o îmbibație alcoolică de 0,65 mg./l. alcool pur în aerul expirat, a fost depistat de polițiștii din Ineu un bărbat de 43 de ani, din localitate.

 

Au mai fost depistați în timp ce conduceau sub influența alcoolului: în municipiu, un tânăr de 18 ani, din Arad, cu o valoare de 0,55 mg./l. alcool pur în aerul expirat, și în Felnac, un bărbat de 73 de ani, din localitate, cu o îmbibație alcoolică de 0,47 mg./l. alcool pur în aerul expirat.          

 

Conform procedurii, în toate cazurile au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

 

Cu dreptul de a conduce suspendat, a fost depistat în Pâncota, în după-amiaza zilei de 18 iunie a.c., un tânăr de 29 de ani, din localitate, și în ziua de 19 iunie a.c., un bărbat de 32 de ani, din Bocsig, a fost depistat de polițiștii din Ineu, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

Pe numele tuturor celor depistați au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

 

În cadrul acelorași acțiuni, polițiștii rutieri au sancționat participanții la trafic pentru nerespectarea legislației privind conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

 

Astfel, au fost aplicate 523 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 250.000 de lei, dintre care 42 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 9 pentru consum de alcool. Totodată, au fost reținute 42 de permise de conducere și retrase 22 de certificate de înmatriculare.

 
Aceste acțiuni se desfășoară permanent, pe toate șoselele din municipiu și județ.