A murit actorul Alexandru Lulescu unul dintre ultimii mohicani ai generației de aur a teatrului românesc. A fost contemporan și a jucat pe scenă cu Jean Constantin, Stela Popescu sau Nicu Constantin

Data publicare: Vineri, 17 Iunie, 2022 Total: 823 accesari

A murit actorul Alexandru Lulescu unul dintre ultimii mohicani ai generației de aur a teatrului românesc. A fost contemporan și a jucat pe scenă cu Jean Constantin, Stela Popescu sau Nicu Constantin

Alexandru Lulescu a murit la vârsta de 90 de ani. Acesta a apucat să își mai sărbătorească pentru ultima oară ziua de naștere pe data de 1 iunie. Bărbatul s-a stins din viață în urma unui atac cerebral.

 

Actorul și-a găsit sfârșitul într-un centru de bătrâni. El era de mai mult timp într-un azil, sub atenta îngrijire a unui personal specializat.

 

Artistul a avut o premoniție chiar cu o zi înainte să treacă în neființă. Concret, acesta a cerut să vină un preot pentru a fi împărtășit. Starea sa de sănătate se înrăutățise în ultima vreme, iar cei care îl aveau sub observație nu îi dădeau șanse de îmbunătățire.

 

A doua zi după împărtășanie, Alexandru Lulescu a murit după ce a suferit un atac cerebral. Informațiile apărute în spațiul public arată că actorul va fi înmormântat la Cimitirul Bellu, iar trupul neînsuflețit va fi depus la Teatrul Național din București.

 

Actorul a avut ultima sa apariție pe scenă chiar de ziua lui, pe 1 iunie, dar în anul 2019. Familia a decis ca după începutul pandemiei de coronavirus să îl ducă într-un centru de bătrâni.

 

El se afla într-o formă bună atunci, starea sa de sănătate înrăutățindu-se ulterior. Alexandru Lulescu este unul din cei mai longevivi actori de la noi din țară, cu o activitate de 70 de ani pe scena teatrului.

 

De asemenea, acesta a avut nenumărate apariții în film și TV. Prima reprezentația a avut-o pe scena Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase” (Ansamblul de Estradă), în anul 1952 în cadrul spectacolului ,,Primul spectacol”.

 

Tot aici a devenit la scurt timp angajat și a continuat să activeze în domeniu. Alexandru Lulescu a făcut parte din generația de aur a teatrului românesc. Cel din urmă a jucat cu nume mari precum: Jean Constantin, Mircea Crișan, Nae Lăzărescu, Radu Zaharescu, Stela Popescu sau Nicu Constantin.

 

sursa:Playtech.ro
foto:Facebook