De-a râsu – plânsu. Elevii olteni confundați cu cei maghiari. Elevii din comuna doljeană Predești care au susținut evaluarea națională la limba română au primit subiectele în maghiară

Data publicare: Miercuri, 15 Iunie, 2022 Total: 944 accesari

De-a râsu – plânsu. Elevii olteni confundați cu cei maghiari. Elevii din comuna doljeană Predești care au susținut evaluarea națională la limba română au primit subiectele în maghiară

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj face anchetă la Şcoala Gimnazială din comuna Predeşti, după ce elevii care au susţinut, marţi, proba scrisă la Limba română în cadrul Evaluării Naţionale au primit subiectele pentru şcolile care studiază în limba maghiară, potrivit Agerpres. Elevii au fost chemaţi ieri după-amiază să reia proba cu subiecte de rezervă.

 

Potrivit inspectorului general Daniel Ion, se va propune încetarea contractului de management pentru directorul şcolii, precum şi sancţionarea cadrelor didactice care au făcut parte din comisia de examen şi nu au observat eroarea.

 

“La Predeşti a fost făcută deja o anchetă şi se va propune încetarea contractului de management pentru directorul şcolii care ocupă funcţia prin detaşare în interesul învăţământului şi vor fi sancţionate cadrele didactice care au făcut parte din comisia de examen şi care nu au observat că au fost distribuite subiecte de limba română specifice şcolilor cu predare în limba maternă maghiară. Avem toleranţă zero pentru astfel de situaţii”, a declarat presei Daniel Ion.

 

Elevii de la Predeşti au reluat proba la limba română cu subiecte de rezervă, în a doua parte a zilei.

 

Sursa:edupedu.ro