Scârbit de ceea ce se întâmplă în învățământul românesc și după ce am ridicat numeroase semnale de alarmă fără absolut niciun efect, m-am hotârât ceva vreme înainte să nu mai atac subiectul căci e inutil.

 

Dar, un părinte, tată de fată, m-a făcut să revin într-o luptă de tip Don Quijote împotriva metehnelor învățământului românesc.

 

Dar iată confesiunea tatălui îndurerat de ceea ce se întâmlă cu fata lui:

 

”Atunci când îți vine fetița plângând de la școală, datorită nedreptăților ce le vede și mai rău, ce le suferă, îmi vine să urlu, dar în același timp sunt nevoit să-i zâmbesc.”

 

Dar iată povestea spusă de tatăl fetei:

 

”După ce a absolvit cu brio școala gimnazială într-o unitate de învățământ de prestigiu din cartierul Podgoria, unde a fost îndrumată pe căile științei de o învățătoare minunată, de dascăli, majoritatea dedicați, dar și de un conducător de școală mai rar întâlnit, fetița mea, iubitoare de copii, a hotârât să-și continue studiile liceale la un colegiu după a cărui absolvire poate să-și îndeplineacă visul de a educa la rându-i alți copii.

 

Dar a venit deziluzia: ”la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. În cei doi ani de liceu, fetița, acum domnișoară, a venit de nenumărate ori plângând acasă datorită notelor luate. Nu au fost note rele, dimpotrivă, media este peste 9, dar…colegii luau note și mai bune.

 

Sunt un părinte îngăduitor, i-am explicat că nu contează notele, important este ceea ce acumulează, dar mi-a replicat întotdeauna printre lacrimi, că nu i se pare corect că atât timp cât ea stă până târziu în noapte să învețe, alții să copieze și să ia note mai mari.

 

Mi-a spus că nu o doare că ia un 7 sau un 8 pe merit, dar când vede în jurul ei majoritatea colegiilor copiind, iar unii dascăli fac pe orbii, parcă ceva nu cadrează cu educația ce i-am dat-o.

 

Am întrebat-o odată mai în glumă mai în serios de ce nu copiază și ea. S-a uitat uimită la mine și mi-a răspuns în doi peri:” Dar eu nu știu să copiez”!

 

Am luat legătura cu doamna diriginte care mi-a explicat că îi pare rău de ceea ce se întâmplă, a vorbit cu fata mea dar cu un glas tremurînd a încheiat că nu prea poate face mult căci copiatul este un sindrom greu de combătut!”

 

La final tatăl a completat: ”Nu știu dacă are relevanță pentru unii că fata mea pleacă la școală la ora 07.20 și ajunge acasă la ora 19.00, căci după cursuri mai are și vreo 4-5 ore de antrenament, fiind sportivă de mare performanță.”

 

Curg știri în ultima vreme prin internediul cărora aflăm de copii care n-au mai rezistat sistemului infect și au intrat în depresie sau chiar au încercat să se sinucidă sau, mai trist, chiar au făcut-o…dar îi pasă cuiva?

 

Ce se mai poate scrie după această mărturisire…aproape nimic sau foarte multe…Nu este un caz singular, ci unul dintre miile sau chiar zecile de mii care se întâmplă în ănvățământul românesc.

 

Dragi dascăli, fiți mai umani, sunteți și voi părinți, aveți copii, gândiți-vă și la cei cărora le predați ca și cum ar fi copiii voștri.

 

Dacă sunt părinți care vor să se mai destănuiască despre ceea ce se întâmplă în școala în care învață copiii lor, vă vom sta oricând la dispoziție. Jos ghearele de pe copiii noștri!

 
foto:Pixabay