Începe Bacalaureatul. Organizarea Examenului Național de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2022, în judeţul Arad

Data publicare: Sambata, 04 Iunie, 2022 Total: 1061 accesari

Începe Bacalaureatul. Organizarea Examenului Național de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2022, în judeţul Arad

În perioada 06-23 iunie 2022, se va desfăşura Examenul Național de Bacalaureat pentru absolvenţii claselor a XII-a și a XIII-a, organizat în conformitate cu ordinele de ministru în vigoare, metodologiile și procedurile elaborate de Ministerul Educaţiei și Cercetării şi, respectiv, Ministerul Sănătăţii.

 

Calendarul Examenului Național de Bacalaureat 2022 este următorul:

 

6 - 8 iunie 2022-Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A

 

8 - 9 iunie 2022-Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B

 

8 - 10 iunie 2022 - Evaluarea competenţelor digitale - proba D

 

14 - 16 iunie 2022 - Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C

 

20 iunie: Limba și literatura română – proba E.a) - probă scrisă

 

21 iunie: Proba obligatorie a profilului proba E.c) - probă scrisă

 

22 iunie: Proba la alegere a profilului și a specializării – proba E.d) - probă scrisă

 

23 iunie: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă

 

27 iunie: Afișarea rezultatelor inițiale la probele scrise până la ora 12,00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00-18,00

 

28-30 iunie: Soluționarea contestațiilor

 

1 iulie: Afișarea rezultatelor finale

 

În județul Arad la probele scrise ale Examenului de Bacalaureat vor participa 2692 absolvenți.

 

Elevii vor susţine probele scrise în 11 centre de examen.

 

Pazei și asistenţa medicală se vor asigura pe toată durata derulării probelor scrise, pentru fiecare unitate de învăţământ.

 

Unităţile de învăţământ vor fi dotate cu sisteme de supraveghere video-audio, respectând prevederile procedurilor în acest sens.

 

Accesul candidaților în săli este permis începând de la ora 7:30 până la ora 8:30, iar examenul va începe la ora 9:00. Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 180 de minute.