ANAF dorește să recupereze sumele stabilite ca prejudiciu de către instanțe în dosarele penale

Data publicare: Luni, 30 Mai, 2022 Total: 912 accesari

ANAF dorește să recupereze sumele stabilite ca prejudiciu de către instanțe în dosarele penale

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Ovidiu Heiuș spune că  "pe lângă combaterea evaziunii fiscale și creșterea gradului decolectare voluntară, ANAF își propune și să recupereze sumele stabilite ca prejudiciu de către instanțe în dosarele penale.”

 

În acest sens, prin Serviciul său de executări silite cazuri speciale, ANAF organizează, pe 17 iunie, primele licitații privind valorificarea a șase bunuri imobile sechestrate, reprezentând terenuri evaluate la peste 8,8 milioane de lei.

 

Bunurile în cauză au fost sechestrate în baza unei decizii definitive pronunțate de instanță într-un dosar penal de luare de mită și complicitate la spălarea banilor, vizându-l pe fostul director al Companiei Naționale Poșta Română, Dan Mihai Toader.

 

”Este important de precizat că de la începutul anului, din valorificarea bunurilor sechestrate ca urmare a dosarelor penale, ANAF a reușit să recupereze aproximativ 60 de milioane de lei. Vom continua acțiunile pentru recuperarea acestor prejudicii stabilite de instanțele de judecată”, a mai spus președintele ANAF.