Prevenirea discriminării în dezbatere la Școala Gimnazială Caius Iacob din Arad

Data publicare: Luni, 23 Mai, 2022 Total: 746 accesari

Prevenirea discriminării în dezbatere la Școala Gimnazială Caius Iacob din Arad

Săptămâna Prevenirii Criminalității a debutat luni 23 mai a.c., cu o activitate educativ-preventivă, desfășurata de polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu cei ai Biroului Siguranță Școlară, care au susținut la Școala Gimnazială Caius Iacob, din municipiul Arad, dezbateri pe această temă.

 

În cadrul întâlnirii, sub egida sloganului ”Diferiți, dar egali!”, poliţiştii au prezentat criteriile și formele discriminării, în scopul de a înțelege că oamenii sunt diferiți, dar egali în drepturi.

 

De asemenea, polițiștii au informat copiii despre necesitatea acceptării și respectării drepturilor, dar și despre faptul că discriminarea este un comportament imoral, ilegal și sancționat de lege.

 

Elevii au vizionat materiale educativ-preventive și au vorbit cu polițiștii despre prejudecăți, dar și despre legislația în vigoare privind discriminarea.

 

Polițiștii arădeni vor continua activitățile informativ-preventive pe parcursul întregii săptămâni, fiecărei zi fiindu-i dedicată o temă distinctă.