Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” şi-a prezentat oferta educaţională în Italia

Data publicare: Sambata, 21 Mai, 2022 Total: 738 accesari

Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” şi-a prezentat oferta educaţională în Italia

În concordanţă cu misiunea de a consolida schimbul de valori, prin cooperare internaţională, pentru afirmarea apartenenţei la Spaţiul European al Învăţământului Superior şi la Spaţiul European al Cercetării, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad este preocupată de a-şi promova imaginea, ca instituţie de educaţie, ştiinţă şi cultură, atât în spaţiul european, cât şi la nivel global.

Respectând acest deziderat, o delegaţie UVVG, condusă de rector, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci a participat, recent, la manifestările prilejuite de organizarea Monte Cassino Trek. A fost o săptămână de acțiuni cu caracter cultural, sportiv și religios, care au culminat cu un circuit istoric pentru comemorarea eroilor polonezi care au contribuit la eliberarea şi protejarea Mănăstirii Montecassino şi a oraşului Cassino în cel de-al doilea război mondial.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia APROCIS, cu sprijinul autorităţilor din Cassino, fiind onorat cu prezenţa ambasadorului Poloniei în Italia, Excelența Sa, dna Anna Maria Anders, vicepremierul Poloniei, dl. Piotr Glinski şi primarul oraşului Cassino, dl. Enzo Salera. Oficialităţi civile şi militare din armata poloneză, invitaţi de onoare, precum campionul mondial şi european în proba de 3000 metri, atletul Boguslaw Maminski, şi 1500 de sportivi polonezi au celebrat memoria celor 1500 de soldaţi ucişi în lupta pentru eliberarea oraşului Cassino. Maratonul dedicat persoanelor cu dizabilități şi simularea bătăliei din cel de-al doilea război mondial au întregit programul manifestărilor.

Delegaţia UVVG a mai avut o serie de întâlniri cu oficialităţi locale din Cassino, dar şi cu delegaţia poloneză prezentă la eveniment, participând şi la slujba religioasă la Abazzia Montecassino.

Cu prilejul Open Days (16-17 mai), în trei localităţi italiene – Cassino, Lecce şi Grosseto –  rector prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci a prezentat oferta educaţională UVVG şi a avut întâlniri cu tineri italieni dornici să studieze la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Suntem onoraţi că am fost invitaţi să participăm la Monte Cassino Trek, alături de partenerii noștri din Italia şi Polonia. Am profitat de Open Days pentru a ne promova şi a arăta că Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad oferă un mediu oportun de învățare și creștere personală, studenții noștri dobândind atât competențe intelectuale cât și tehnice în cadrul celor şase facultăţi cu diverse domenii şi tipuri de specializare” - ne-a declarat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG.