Un antreprenor din Timişoara a investit 20.000 de euro într-un laborator în care produce salam fără conservanţi sub brandul ”gustarea regelui”

Data publicare: Vineri, 20 Mai, 2022 Total: 1008 accesari

Un antreprenor din Timişoara a investit 20.000 de euro într-un laborator în care produce salam fără conservanţi sub brandul ”gustarea regelui”

Alin Macsim a studiat şi a lucrat în domeniul sanitar în Italia, acolo unde a descoperit pivniţe şi beciuri special amenajate pentru maturarea de mezeluri şi brânzeturi. El s-a întors în ţară în 2016, iar patru ani mai târziu a pus bazele unui laborator în care astăzi produce salam natural sub eticheta Gustarea Regelui. Totul a pornit dintr-o veche pasiune, spune el, iar printr-o investiţie de circa 22.000 de euro, experimentele lui s-au materializat într-un adevărat business, potrivit Ziarului Financiar.

 

În spate sunt multe experienţe care m-au adus aici. Brandul l-am pus pe picioare puţin câte puţin, de acum 12 ani. Totul a început cu o emoţie care se leagă de unul dintre beciurile pe care le-am vizitat în Italia şi unde am văzut produse pe care oamenii respectivi le făceau cu foarte multă pasiune. Am pus acest vis într-un sertar şi l-am scos de acolo în 2020, l-am scuturat puţin de praf, când am început să fac primele experimente. Am început cu o mică celulă de maturare construită artizanal şi am produs primele bucăţi de salam. Aveam câteva reţete care erau mai mult poveşti pe care le-am adunat şi le-am aşternut într-o agendă. Experimentul s-a transformat într-un atelier de producţie. Investiţia s-a ridicat la circa 22.000 de euro, bani puşi deoparte şi un mic ajutor din partea familiei”, a povestit Alin Macsim, citat de ZF.

 

Principala diferenţă, atunci când vine vorba despre produsele sale, este chiar dorinţa de a produce mezeluri fără niciun tip de conservant. Antreprenorul se foloseşte de un proces tehnologic pe care l-a deprins în Italia şi anume de deshidratare. Salamul produs de el este învelit într-un mucegai nobil, care se formează în mod natural, atunci când produsul respectă anumiţi parametri. Faza de învelire în mucegai este treptată şi este rezultatul unei prime faze de fermentare a produsului. Un kilogram de salam costă 110 lei. În producţia unui kilogram de salam intră două kilograme de carne, condimente şi timpul de maturare, de 90 de zile.

 

Sursa:produsinardeal.ro