Programul Rabla Plus, un succes uriaş. Pentru ce maşini primeşti de la stat 51.000 de lei

Data publicare: Sambata, 14 Mai, 2022 Total: 881 accesari

Programul Rabla Plus, un succes uriaş. Pentru ce maşini primeşti de la stat 51.000 de lei

 Mii de români au intrat vineri, 13 mai, în cursa pentru un voucher în programele Rabla.

 

Startul noilor sesiuni Rabla Clasic şi Rabla Plus s-a dat la ora 10:00. Cel mai mare succes l-a avut programul destinat firmelor. Bugetul pentru maşini electrice, de 190 de milioane de lei, s-a evaporat în mai puţin de două ore.

 

În mai puţin de două ore, banii destinaţi firmelor s-au epuizat. În primele şase ore de la lansare, s-au epuizat mai bine de jumătate din bugetele alocate pentru înnoirea parcului auto şi reducerea poluării.  

 

Rabla Plus, programul destinat înlocuirii maşinilor mai vechi de şase ani cu modele hybrid plug-in sau pur electrice, a fost căutat şi de persoanele fizice, care se pot înscrie doar prin intermediul dealerilor autorizaţi. Anul acesta, se pot da la schimb două rable pentru un tichet şi mai bine de jumătate din buget a fost rezervat în doar cinci ore.

 

Pentru sesiunea din mai, au fost alocate 335 de milioane de lei pentru persoanele fizice si 123 de milioane de lei pentru firme. În cazul Rabla Plus, bugetul este de 262 de milioane de lei, respectiv de 190 de milioane de lei, pentru persoanele juridice. Alte 150 milioane lei, în total, au fost alocate primăriilor şi instituţiilor publice, o premieră pentru acest an.

 

În ciuda interesului crescut, programele Rabla merg totuşi cu frâna trasă. Anul trecut, parcul auto din România avea o vechime de 17 ani, în timp ce, în 2010, se situa la sub 10 ani. Este şi o consecinţă a blocajelor din industrie, care au întârziat livrările de maşini cu lunile, aşa că mulţi aleg piaţa second-hand.

 

Dacă vor mai fi fonduri, sesiunea rămâne deschisă până pe 31 mai.

sursa:observatornews.ro