Doi bărbați din Vladimirescu au fost prinși de jandarmi la braconaj piscicol pe râul Mureș. S-au ales cu dosar penal

Data publicare: Vineri, 13 Mai, 2022 Total: 1017 accesari

Doi bărbați din Vladimirescu au fost prinși de jandarmi la braconaj piscicol pe râul Mureș. S-au ales cu dosar penal

Joi seara, în jurul orei 20.30, un echipaj de Jandarmerie a depistat în flagrant doi bărbați din Vladimirescu, cu vârste de 41 respectiv 47 de ani, care pescuiau ilegal prin metoda greblare, folosind bețe de pescuit echipate cu triple și plumbi de dimensiuni mari și o ,,gafă,, folosită pentru ridicarea peștilor.  

 

Bărbații au fost depistați pescuind pe malul râului Mureș, în dreptul localității Cicir, județul Arad.

 

Având în vedere că activitatea desfășurată de către cei doi constituie infracțiune, conform prevederilor OUG nr. 23 din 2008, privind pescuitul și acvacultura, jandarmii au întocmit actele necesare începerii urmăririi penale.

 

Totodată, bărbații au fost sancționați și contravențional cu amenzi în valoare totală de 600 de lei, pentru pescuitul în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție, și pentru pescuitul recreativ al oricăror specii de pește și altor viețuitoare acvatice vii efectuat fără permis în habitatele piscicole naturale.

 

Ustensilele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării și împreună cu actele de sesizare au fost înaintate organelor de Poliție in vederea continuării cercetărilor.

foto:captură video