Săptămâna europeană la Arad

Data publicare: Joi, 05 Mai, 2022 Total: 795 accesari

Săptămâna europeană la Arad

În luna mai Aradul marchează Ziua Europei printr-o serie de activități organizate în perioada 9-13 mai:

 

-Proiecție de lumini pe clădirea Palatului Administrativ din Arad

-Expoziție de fotografie pe platoul Palatului Administrativ din Arad

-Întâlnire cu tinerii din Arad

 

Prin aceste acțiuni Municipiul Arad se alătură orașelor din România – Cluj-Napoca și Brașov – în care, Biroul de Legătură al Parlamentului European în România în parteneriat cu autoritățile locale, vor sărbători Ziua Europei prin evenimente locale.

 

Ziua Europei are loc în fiecare an la 9 mai, pentru a celebra pacea și unitatea în Europa. Data marchează aniversarea istoricei Declarații Schuman, care a deschis calea Europei către Uniunea Europeană de astăzi.

 

Cu acest prilej, timp de o săptămână, Palatul Administrativ din Arad va fi iluminat în culorile steagului european, iar pe platoul din fața primăriei, arădenii vor putea vizita expoziția de fotografie cu intrare liberă – “35 Reasons to Smile in the EU” (parte din proiectul “174 Reasons to Smile”), care va cuprinde lucrări realizate de artistul local Cristian Manta.

 

Aradul este un oraș european, iar arădenii sunt cetățeni europeni. Ne bucurăm de oportunitățile de dezvoltare pe care acest statut ni le oferă. Ziua Europei este și ziua noastră și suntem mândri să găzduim evenimente care marchează această sărbătoare”, a transmis Călin Bibarț, primarul Aradului.

 

2022 - Anul European al Tineretului este anul în care acțiunile UE se concentrează asupra tinerilor. Obiectivul îl reprezintă includerea tinerilor și a priorităților acestora în elaborarea politicilor viitoare, precum și organizarea de activități dedicate generațiilor viitoare.

 

Astfel, parte din acțiunile prilejuite de Săptămâna Europeană, în data de 6 mai Consiliul Județean Arad va fi gazda unei dezbateri dedicată implicării tinerilor în Europa. Evenimentul, organizat de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, o va avea ca invitată pe jurnalista Oana Tache care le va povesti elevilor despre experiența sa de voluntar european și despre Evenimentul dedicat Tineretului European (EYE). Dezbaterea este dedicată elevilor de liceu din unitățile de învățământ arădene, precum și tuturor tinerilor din Arad.

 

Scopul sesiunii de discuții îl reprezintă promovarea valorilor europene în rândul tinerilor și dezbaterea împreună cu aceștia a unor teme de interes precum prioritățile Parlamentului European, educație și voluntariat.