Proprietarul unei clădiri insalubre din Arad a fost amendat cu 25.000 de lei. 244 de somații adresate deținătorilor de imobile neîngrijite în acest an

Data publicare: Miercuri, 20 Aprilie, 2022 Total: 1015 accesari

Proprietarul unei clădiri insalubre din Arad a fost amendat cu 25.000 de lei. 244 de somații adresate deținătorilor de imobile neîngrijite în acest an

Proprietarul (persoană juridică) unui imobil insalubru situat pe strada Nelu Aristide Dragomir a fost sancționat cu amendă în valoare de 25.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2005 privind protecția mediului.

 

Clădirea în cauză, deși este situată într-o zonă centrală a orașului, a fost abandonată și este utilizată în mod sistematic drept adăpost temporar de persoane fără ocupație, majoritatea cu profil contravențional, ce au domiciliul în afara orașului.

 

Pe acest fond, cumulat cu lipsa de preocupare pentru starea generală a imobilului, s-a produs o deteriorare a proprietății ce determină atât un aspect general dezolant, cât și posibila punere în pericol a integrității persoanelor care se aventurează în proximitate.

 

În ultimul an, situația respectivă a intrat în mod repetat în atenția polițiștilor locali cu atribuții de ordine publică și protecția mediului. De această dată, Direcția Generală Poliția Locală, prin serviciul Disciplina în Construcții, a sesizat și Inspectoratul de Stat în Construcții, pentru a evalua gradul de pericol pe care clădirea îl prezintă pentru trecători și persoane din vecinătate.

 

Primăria Municipiului Arad are în vedere salubrizarea și securizarea zonei, sens în care, măsurile sancționatorii la adresa proprietarilor a căror inacțiune facilitează prejudicierea interesului public în registrul ordinii publice, protecției mediului sau siguranței construcțiilor, vor continua până la eliminarea tuturor problemelor semnalate de cetățeni.

Conform HCLM 235/2017 cu privire la aprobarea Regulamentului privind stabilirea condiţiilor de majorare a impozitului pentru clădirile/terenurile neîngrijite și terenurile agricole nelucrate timp de 2 ani consecutivi de pe raza municipiului Arad : ”Proprietarii clădirilor (persoane fizice sau juridice) sunt obligaţi să asigure starea tehnică corespunzătoare a acestora, prin efectuarea lucrărilor de reabilitare, consolidare, restaurare, reparaţii curente şi de întreţinere”.

 

Starea tehnică a clădirii este stabilită de către Comisia constituită în baza Dispoziției Primarului Municipiului Arad, formată din reprezentanți ai Poliției Locale și ai compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad.

 

De la începutul anului și până în prezent, în baza constatărilor din teren, comisia a formulat un număr de 244 somații deținătorilor de clădiri neîngrijite, prin care li se aduc la cunoștință obligațiile legale, termenele de conformare și consecințele neluării măsurilor dispuse. Acestea vor fi transmise integral până la finele lunii mai.

 

Somațiile comunicate proprietarilor de imobile neingrijite le oferă posibilitatea acestora ca, până la sfârșitul anului, să își renoveze clădirea sau să obțină autorizație de construire și să declare la PMA și ISC începerea lucrărilor de reabilitare, consolidare, restaurare, în vederea evitării supraimpozitării, începând cu anul 2023.