Cetatea este în proprietatea Aradul, pot fi făcuți pași pentru finanțare!

Data publicare: Vineri, 15 Aprilie, 2022 Total: 1169 accesari

Cetatea este în proprietatea Aradul, pot fi făcuți pași pentru finanțare!

Condiția necesară pentru a porni proiectul de valorificare a Cetății Aradului este îndeplinită: părțile împrejmuite și clădirile sunt înscrise în CF, ca proprietate a municipiului Arad, anunță deputatul PNL Sergiu Bîlcea. Acesta a făcut mai multe demersuri pentru a identifica oportunitățile de finanțare din fonduri europene, în acord cu obligațiile asumate de Guvern.

 

„Avem acum calitatea de proprietari, este momentul să facem cu energie demersurile pentru a pregăti finanțarea europeană și apoi pentru a porni lucrările. Timpul presează pentru că acum sunt disponibile fonduri pentru astfel de proiecte, nu știm ce va fi în viitor. Așa cum am discutat și cu alte ocazii, una dintre oportunitățile de finanțare este ruta cetăților, dar pentru a accesa fonduri trebuie să avem cel puțin studiul de prefezabilitate la data selectării iar la data semnării contractului să avem studiul de fezabilitate finalizat și toate autorizațiile, documentele necesare lucrărilor.  Astăzi înțelegem cred mai bine că o unitate militară nu poate să rămână în centrul unui oraș. Rostul unor cetăți este să devină monumente și spații deschise pentru public, pentru cultură, pentru divertisment și educație. Este datoria noastră să valorificăm oportunitatea de a deschide porțile Cetății pentru comunitatea locală”, a declarat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.