Deși a mituit un polițist, un avocat a fost trimis de către DNA în judecată în stare de libertate

Data publicare: Joi, 14 Aprilie, 2022 Total: 622 accesari

Deși a mituit un polițist, un avocat a fost trimis de către DNA în judecată în stare de libertate

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, avocat din cadrul Baroului Călărași, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În cursul zilei de 30 martie 2022, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis unui polițist din cadrul Poliției municipiului Călărași suma de 2.000 lei pentru ca acesta să efectueze acte contrare atribuțiilor sale de serviciu, respectiv să asigure o situație favorabilă clientului său cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.


În aceeași zi, în contextul menționat mai sus, avocatul ar fi remis polițistului suma de bani menționată, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante
”.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București.