Transporturile vor fi monitorizate printr-un sistem electronic, pentru combaterea evaziunii fiscale

Data publicare: Luni, 11 Aprilie, 2022 Total: 851 accesari

Transporturile vor fi monitorizate printr-un sistem electronic, pentru combaterea evaziunii fiscale

Tehnologia va fi utilizată pentru a supraveghea mai eficient transporturile. Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență pentru implementarea sistemului electronic integrat RO e-Transport de monitorizare a mijloacelor de transport marfă.

 

„Sistemul va monitoriza deplasarea bunurilor cu risc fiscal între două locații situate pe teritoriul național. Se urmărește astfel combaterea evaziunii fiscale. Pentru fiecare transport se va genera un cod unic de înregistrare, elemente de interconectare cu camere de luat vederi, dispozitive de monitorizare a traficului rutier și componente software pentru analiza datelor deținute la nivelul instituțiilor publice. Scopul acestui sistem este de a creşte gradul de colectare a impozitelor şi combaterea comerţului ilicit de bunuri. Lista bunurilor cu risc fiscal ridicat va fi stabilită prin ordin al ANAF. Noul sistem va permite și alte controale, printre care respectarea tonajului pentru a proteja drumurile publice”, a declarat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.