Deși n-a pățit nimic în accident, un bărbat din Ineu a murit ulterior la spital de inimă rea

Data publicare: Vineri, 08 Aprilie, 2022 Total: 1130 accesari

Deși n-a pățit nimic în accident, un bărbat din Ineu a murit ulterior la spital de inimă rea

Joi seara, 7 aprilie, pe D.J.792, la ieșirea din Ineu, în zona fabricii Delphi, un bărbat de 64 de ani din localitate a intrat pe contrasens cu mașina și s-a ciocnit cu un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani tot din Ineu.

 

În urma impactului, bărbatul de 64 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Doar că la spital a decedat, după primele concluzii ale medicilor el suferind un infarct sau un tromboembolism pulmonar.

 

Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea stabilirii cauzei decesului.