Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Silviu-Cristinel Crețu, prins în flagrant delict în timp ce primea mită de 40.000 de euro

Data publicare: Marti, 05 Aprilie, 2022 Total: 695 accesari

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Silviu-Cristinel Crețu, prins în flagrant delict în timp ce primea mită de 40.000 de euro

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul CREȚU SILVIU-CRISTINEL, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:


”La începutul lunii decembrie 2020, suspectul Crețu Silviu-Cristinel, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, ar fi acceptat și primit, de la administratorul unei societăți comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Județean Suceava cu atribuții de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea unui contract încheiat de instituție cu firma administratorului să decurgă în bune condiții, iar plățile să fie făcute la timp.


Ulterior, în perioada 16 - 29 martie 2022, suspectul Crețu Silviu-Cristinel, în legătură cu un alt contract de întreținere a drumurilor județene pentru care avea atribuții de verificare, i-ar fi pretins aceluiași om de afaceri o altă sumă de 40.000 euro, pentru desfășurarea fără impedimente a contractului încheiat de firma acestuia cu Consiliul Județean Suceava.


În acest context, la data de 4 aprilie 2022, suspectul Crețu Silviu-Cristinel ar fi primit de la omul de afaceri, cu titlu de mită suma de 40.000 euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante în interiorul clădirii CJ Suceava.


Suspectului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”