Performanță uluitoare în aviație. Un avion Airbus A380 a zburat timp de trei ore cu ulei folosit la prăjit

Data publicare: Duminica, 03 Aprilie, 2022 Total: 1237 accesari

Performanță uluitoare în aviație. Un avion Airbus A380 a zburat timp de trei ore cu ulei folosit la prăjit

Un Airbus A380, unul dintre giganții cerului, a zburat folosind ulei de gătit. Reușita este unul dintre cele mai importante obiective în materie de sustenabilitate.

 

Pe 25 martie a avut loc testul, iar avionul a zburat timp de trei ore, pornind de la Aeroportul Blagnac din Toulouse (sediul central al Airbus), potrivit CNN. Avionul a funcționat cu combustibil sustenabil (SAF), realizat predominant din ulei de gătit folosit și deșeuri de grăsimi.

 

Airbus a continuat apoi cu un al doilea zbor cu A380, folosind același ulei de gătit, pe 29 martie, zburând de la Toulouse la Nisa. Acest zbor a fost de a monitoriza utilizarea SAF în timpul decolării și aterizării.

 

Combustibilul a fost furnizat de TotalEnergies, o companie din Franța, iar acesta a fost făcut din esteri și acizi grași hidroprocesați (HEFA) și nu conține sulf.

 

Airbus a început astfel de teste încă de anul trecut, utilizând un A350 în martie 2021, dar și A319neo, un avion cu un singur loc, care a zburat în octombrie.

 

Compania speră să certifice SAF aeronavele sale până la sfârșitul deceniului. În prezent, aeronavele Airbus pot fi alimentate cu până la 50% combustibil sustenabil, amestecat cu kerosen tradițional.

 

Airbus plănuiește să elimine emisiile de carbon până în 2035. Deși combustibilul sustenabil este o principală soluție, acesta este obținut, în prezent, cu costuri foarte ridicate. După doi ani de pandemie, multe companii aeriene sunt rezervate în adoptarea unor astfel de modele costisitoare.

 

Sursa:wall-street.ro

Foto:Facebook