Liceul Tehnologic de Construcții și Protecția Mediului Arad, pe primul loc în cadrul proiectului ”Bullying-ul și libertatea de exprimare a elevilor"

Data publicare: Vineri, 25 Martie, 2022 Total: 745 accesari

Liceul Tehnologic de Construcții și Protecția Mediului Arad, pe primul loc în cadrul proiectului ”Bullying-ul și libertatea de exprimare a elevilor"

Comisia de jurizare a proiectului județean cu participare internațională, inițiat și coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Arad, "Bullying-ul și libertatea de exprimare a elevilor", ediția a V-a, s-a întrunit în vederea desfășurării etapei județene a proiectului, constând în jurizarea și clasificarea materialelor audio-video realizate de elevii din unitățile de învățământ din municipiul și județul Arad.

 

Comisia a hotărât ca, urmare a ierarhizării efectuate conform punctajului, primele două dintre materiale să fie prezentate în cadrul etapei regionale, la care vor participa cu produse tematice și elevi din județele altor regiuni ale țării, dar și din Republica Moldova.

 

Astfel, pe primele două locuri s-au clasificat Liceul Tehnologic de Construcții și Protecția Mediului Arad cu 9,50 puncte și Colegiul Național "Vasile Goldiș" Arad, cu 8,59 puncte.