”Lucruri pentru care merită să plângi” la Compania de Teatru „Aradi Kamaraszínház”

Data publicare: Joi, 24 Martie, 2022 Total: 670 accesari

 ”Lucruri pentru care merită să plângi” la Compania de Teatru „Aradi Kamaraszínház”

Duminică, 27 martie, de la ora 18 arădenii sunt așteptați să vizioneze primul film de lungmetraj al arădencei Cristina Groșan la Compania de Teatru „Aradi Kamaraszínház.”

 

Filmul Lucruri pentru care merită să plângi, proiectat în premieră la Arad, poate fi urmărit cu subtitrare în limba română. Proiecția va avea loc în sala Teatrului de Marionete, fiind urmată de o sesiune Q&A cu regizoarea filmului.

 

„Lucruri pentru care merită să plângi” este o comedie-dramă despre încercările disperate ale Majei (30) de a intra, în sfârșit, în rând cu lumea serioasă. Cu un credit bancar pe 30 de ani, Maja e pe cale de a prelua apartamentul luat cu iubitul ei. În toiul pregătirilor, Maja dă peste o rudă care nu doarme, ci e, fără niciun dubiu, moartă. Cum nimeni din familie nu e la îndemână, Maja trebuie să se descurce singură. Sau aproape. Neinvitată, i se alătură o veche prietenă din copilărie, care abia așteaptă să compare, cine unde a ajuns în viață. Se anunță o noapte extrem de lungă pentru Maja.

 

În premieră mondială, filmul a fost proiectat în 2021 la Festivalul de Film Sarajevo din Bosnia-Herțegovina. Tot în 2021, actrița în rol principal, Nóra Rainer-Micsinyei, a câștigat premiul „Cea mai bună actriță” la Bosphorus Film Festival din Turcia. În România lansarea filmului a avut loc pe data de 26 ianuarie la Cluj-Napoca, apoi fiind proiectat și în unele cinematografe din țară. La Compania de Teatru „Aradi Kamaraszínház” va fi proiectată versiunea originală în limba maghiară cu subtitrare în limba română.

 

Biletele pentru proiecția filmului sunt disponibile la prețul de 10 lei (preț întreg), respectiv 5 lei (pensionari, studenți, elevi), la casa de bilete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, precum și online, pe www.eventim.ro. Casa de bilete a teatrului funcționează după următorul orar: marți și joi între 9 și 13, respectiv între 16 și 18, miercuri și vineri între 10 și 16, sâmbătă și duminică între 10 și 12, respectiv 16 și 18. Luni, casa de bilete este închisă. Rezervări și informațiile suplimentare sunt disponibile la numărul de telefon 0744-475147.

 

Lucruri pentru care merită să plângi / HUN / 2021 / comedie, dramă / 83

 

Regie: Cristina Groșan

Distribuție: Rainer-Micsinyei Nóra, Bányai Kelemen Barna, Lőrinc Katalin, Hernádi Judit, Huzella Júlia, Thuróczy Szabolcs

AP 12 – Acordul părinților pentru copii sub 12 ani.

Distribuitor: Filmtett Distribution

 

Versiune originală cu subtitrare în limba română.