Violență domestică și la început de săptămână. Ordine de protecție provizorii pentru doi bărbați din Arad și Fântânele

Data publicare: Marti, 22 Martie, 2022 Total: 709 accesari

Violență domestică și la început de săptămână. Ordine de protecție provizorii pentru doi bărbați din Arad și Fântânele

Polițiștii Secției 1 Rurală Arad au emis un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 44 de ani, care, în ziua de 21 martie a.c., și-ar fi amenințat fosta soție cu acte de violență, la domiciliul acesteia, din Fântânele.

 

În Arad, polițiștii de ordine publică au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui arădean de 41 de ani, care și-ar fi amenințat fosta concubină cu acte de violență, atât telefonic cât și fizic, deplasându-se la locul de muncă al acesteia.

 

Bărbații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.