În noua lege a Educației va fi inclus învățământul hibrid, anunță ministrul Cîmpeanu, care spune că, în prezent, universitățile care transformă cursuri cu frecvență „într-o altă formă” sunt în situația în care nu mai au dreptul legal la finanțare

Data publicare: Vineri, 11 Martie, 2022 Total: 667 accesari

În noua lege a Educației va fi inclus învățământul hibrid, anunță ministrul Cîmpeanu, care spune că, în prezent, universitățile care transformă cursuri cu frecvență „într-o altă formă” sunt în situația în care nu mai au dreptul legal la finanțare

„Va trebui să modificăm legea Educației în așa fel încât să vedem și o formă de învățământ hibrid prin care să valorificăm aceste progrese, din perspectivă digitală. Și asta vrem să facem la nivelul unei noi legi a Educației”, a declarat ministrul Educației la B1TV.

 

Universitățile primesc, după încetarea stării de alertă, finanțare doar pentru cursurile cu frecvență. Dacă vrei să transformi cursuri cu frecvență într-o altă formă, automat te duci în situația în care nu mai ai dreptul legal la finanțare, și din perspectiva Curții de Conturi se pun niște întrebări complicate”, a spus Sorin Cîmpeanu.

 

El a mai precizat că în situația în care „tu, ca universitate, ai acreditare strict doar pentru cursuri cu frecvență și vrei să faci altfel decât ai fost certificat, din perspectiva calității la nivel national și european, ai o problem”.

 

Reamintim că ministrul a anunțat inițial că universitățile trebuie să revină la cursuri cu prezență fizică de la încheierea stării de alertă pentru că nu mai au cadru legal pentru a continua online. Studenții din ANOSR l-au contrazis pe ministrul Educației, și au spus că universitățile pot continua cursurile online în baza autonomiei universitare.

 

După care Ministrul Educației a emis o adresă prin care anunța că universitățile pot continua cursurile online pentru “o perioadă optimă de tranziție”, cu obligativitatea recuperării activităților didactice până la sfârșitul semestrului al II-lea.

 

În septembrie 2021 ministrul Educației a declarat, că odată cu terminarea stării de alertă, orice posibilitate de predare în online va înceta până când aceste forme de predare nu vor fi evaluate, mai apoi autorizate și mai apoi acreditate.

 

Sursa:edupedu.ro