Sens unic pe strada Octavian Goga

Data publicare: Miercuri, 09 Martie, 2022 Total: 1343 accesari

Sens unic pe strada Octavian Goga

Începând de vineri, 11 martie 2022, pe strada Octavian Goga, tronsonul cuprins între străzile Horia și Mărășești, se va institui sens unic. Accesul va mai fi permis doar dinspre strada Horia, în conformitate cu avizul Comisiei de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad.

În contextul noii modificări, rugăm participanții la trafic să fie atenți la indicatoarele rutiere și să respecte regulile de circulaţie. 

Agenții Direcției Generale Poliția Locală vor fi prezenți în intersecțiile afectate de această schimbare de sens pentru a oferi asistență la dirijarea traficului.