Accident mortal pe autostrada A1 la 5 kilometri de frontiera cu Ungaria

Data publicare: Miercuri, 09 Martie, 2022 Total: 1299 accesari

Accident mortal pe autostrada A1 la 5 kilometri de frontiera cu Ungaria

În această noapte, 8 spre 9 martie, în jurul orei 00.30, a avut loc un accident rutier grav pe Autostrada A1, la 5 km de frontiera cu Ungaria.

 

Din cercetări a reieșit că un bărbat de 60 de ani, cetățean irlandez, care conducea un microbuz pe autostrada A1, din direcția Arad spre Nădlac la km 579 a intrat în coliziune cu partea din spate a unui ansamblu rutier condus de un bărbat de 53 de ani, cetățean turc.

 

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului microbuzului.

 

Conducătorul ansamblului rutier a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

 

Polițiștii Biroului Autostrăzi Arad continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale care se impun.