Gheorghe Falcă: “Putin va pierde!”

Data publicare: Duminica, 20 Februarie, 2022 Total: 889 accesari

Gheorghe Falcă: “Putin va pierde!”

Este, poate, uşor de uitat faptul că Uniunea Europeană, în formele sale incipiente, din anii ,50, s-a născut din dorinţa de a evita un nou război în Europa. Dar iată că, vreme de 70 de ani, în ciuda unor interese de multe ori divergente, mai ales la nivel economic, Statele Membre nu doar că au evitat conflictul armat, dar au eliminat cu totul posibilitatea unui război în rândul lor.

 

Uniunea Europeană a adus bătrânului nostru continent cultura solidarităţii, a dialogului permanent şi a negocierii, a discuţiilor bazate pe valori, principii pe care democraţia, aşa imperfectă cum este ea, se bazează, principii care, însă, sunt străine regimurilor autoritare.

 

În chestiunea potenţialei invazii ruseşti în Ucraina, ne aflăm, cel puţin la această oră, în faţa unui conflict pe care unii analişti l-au numit de tip nou, sau hibrid, deşi istoria este plină de exemple similare; ne aflăm deja, consider eu, în plin război psihologic, în care tensiunea creată de o prezenţă militară rusească masivă la graniţele Ucrainei, de impredictibilitatea deciziilor regimului Putin, de amintirea invaziei din Crimeea, din 2014, de lipsa unui răspuns adecvat al Occidentului, au generat un val de teroare psihică, de frică şi uneori deznădejde în rândul a milioane de oameni. Chiar dacă fără arme până acum, războiul psihologic a început deja şi nu se va termina atâta vreme cât Rusia se va comporta agresiv! Trebuie să fim realişti şi conştienţi de acest lucru.

 

Totuşi, faţă de invazia rusă din Georgia, din 2008 şi cea din Crimeea, din 2014, când atât SUA, cât şi UE au răspuns fără fermitate, dând posibilitatea unor scenarii precum cel pe care îl trăim acum, se pare că Vestul a învăţat lecţia. O lecţie pe care noi românii am trăit-o atât de dureros în istoria noastră recentă.

 

În ceea ce priveşte România, dat fiind contextul regional, eu cred că avem toate motivele de a rămâne calmi, de a nu sta fixaţi, blocaţi chiar, de ideea unui război în vecinătate, ci de a continua, la turaţie maximă, dezvoltarea ţării! Cred că avem, toţi, datoria de a fi vigilenţi, de a fi pregătiţi dar, în acelaşi timp, consider că răspunsul Uniunii Europene şi al NATO, al nostru şi al aliaţilor noştri, este diferit faţă de anii trecuţi. Iar asta este bine pentru România! 

Citește mai mult: AICI