Două accidente grave, cu victime,la prima oră a dimineții, pe șoselele din județul Arad. Un copil de 8 ani a murit

Data publicare: Duminica, 20 Februarie, 2022 Total: 4347 accesari

Două accidente grave, cu victime,la prima oră a dimineții, pe șoselele din județul Arad. Un copil de 8 ani a murit





Primul eveniment a avut loc la Ghioroc, în jurul orei.06.30, când două autoturisme s-au ciocnit.

 

Cel de-al doilea accident, în care un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, s-a petrecut în jurul orei 07.10, pe șoseaua care face legătura între Curtici și Sântana.

 

Vom reveni cu amănunte.

Update:

”În dimineața zilei de 20 februarie, în jurul orei 6,45, un tânăr de 20 de ani, din Vladimirescu, a condus un autoturism pe D.J. 708/C, dinspre Sâmbăteni spre Ghioroc. Într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în șanț, după care a revenit pe partea carosabilă, fiind acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din Ghioroc.

 

În urma impactului, au fost răniți trei tineri, pasageri în primul autoturism, aceștia fiind transportați la spital în vederea evaluării stării lor, din primele observații fiind răniți ușor.

 

Testarea cu aparatul alcooltest a conducătorilor auto a relevat faptul că tânărul de 20 de ani era sub influența băuturilor alcoolice, având o îmbibație alcoolică de 0,34 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Pentru stabilirea cu exactitate alcoolemiei, acestuia îi vor fi recoltate probe biologice.

 

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului rutier, într-un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.”, transmite IPJ Arad.

Update 2:

În dimineața zilei de 20 februarie a.c., în jurul orei 7,10, un bărbat de 44 de ani, din județul Bihor, a condus un autoturism cu șapte locuri pe D.N. 79, dinspre Oradea spre Arad, iar la intersecția cu D.J. 792/C, a acroșat cu roțile din partea stângă bordura sensului giratoriu, răsturnându-se în afara părții carosabile.

În urma evenimentului rutier a decedat un minor de opt ani, pasager pe bancheta din spate.

Au fost transportați la spital, în vederea evaluării stării lor, alți 5 copii minori, cu vârste între 5-13 ani, precum și un bărbat de 32 de ani, la prima vedere fiind răniți ușor. Toți sunt din județul Bihor.

Șoferul nu a fost rănit, testarea cu aparatul alcooltest indicând faptul că nu consumase alcool.

În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.