Un pieton a fost lovit de o mașină pe Calea Romanilor

Data publicare: Joi, 10 Februarie, 2022 Total: 1139 accesari

Un pieton a fost lovit de o mașină pe Calea Romanilor

În dimineața zilei de 10 februarie a.c., în jurul orei 8,30, un bărbat de 53 de ani, din județul Brașov, în timp ce traversa Calea Romanilor, din municipiu, a fost accidentat de un autoturism condus de o tânără de 24 de ani, din Șiria.

 

În urma impactului, pietonul a fost transportat la spital în vederea evaluării stării sale, la prima vedere fiind rănit ușor.

 

Testarea cu aparatul alcooltest a conducătoarei auto și a pietonului a relevat că niciunul nu consumase alcool.

 

În cauză a fost întocmit un dosar penal și se continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.