Indicele ROBOR la 3 luni, folosit la calcularea ratelor creditelor în lei, atinge maximul ultimelor 33 de luni

Data publicare: Miercuri, 09 Februarie, 2022 Total: 717 accesari

Indicele ROBOR la 3 luni, folosit la calcularea ratelor creditelor în lei, atinge maximul ultimelor 33 de luni

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă luate înainte de mai 2019, a urcat miercuri la 3,29% pe an, potrivit informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Marți, indicele avea o valoare de 3,22% pe an.

 

O valoare similară a mai fost consemnată în urmă cu aproape trei ani, în data de 14 mai 2019. Cea mai mică valoarea a indicelui în ultimii ani a fost atinsă în vara anului trecut, când ROBOR la 3 luni era de 1,49%.

 

La debutul anului 2020, indicele ROBOR la 3 luni era 3,19% pe an, iar la începutul lui 2021 avea valoarea de 1,98%, scrie Agerpres.

 

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 3,43%, de la 3,37%, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 3,56% pe an, de la 3,48% pe an cât era marţi.

 
sursa:digi24.ro