”Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a Municipiului Arad 2021-2027 și post 2027” , în dezbatere publică online

Data publicare: Joi, 27 Ianuarie, 2022 Total: 1304 accesari

”Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a Municipiului Arad 2021-2027 și post 2027” , în dezbatere publică online

Primăria Municipiului Arad organizează marți 01.02.2022, ora 14:00, dezbaterea publică ONLINE având următoarea tematică:

 

Proiectul de hotărâre privind aprobarea actualizării documentului strategic ”Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a Municipiului Arad 2021-2027 și post 2027” – inițiativa primarului și Proiectul de hotărâre privind aprobarea actualizării documentului strategic ”Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Arad 2021-2027 și post 2027” – inițiativa primarului.

 

Documentele supuse dezbaterii publice pot fi consultate pe site-ul Primăriei Municipiului Arad, la adresa: www.primariaarad.ro, secțiunea Activități Normative – Transparență decizională – Proiecte de hotărâri și la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5, luni, marți, miercuri între orele 08:30 – 15:30, joi între orele 08:30 - 17:30, vineri între orele 08:30 - 14:00.

 

Primăria Municipiului Arad face precizarea că dezbaterea se va desfășura prin platforma online ZOOM, timp de 40 de minute. Această sesiune poate fi prelungită cu încă o sesiune cu aceeași durată, dacă se constată această necesitate.


Persoanele care doresc să participe online la dezbatere vor anunța până cel târziu la data de 31.01.2022, ora 16:00 intenția de participare și totodată, vor transmite opiniile pe care urmează să le pună în discuție, la adresa de e-mail dezbaterepublica@primariaarad.ro , unde vor preciza: numele, numărul de telefon, instituția/organizația pe care o reprezintă și adresa de e-mail pentru trimiterea invitației online.

 

Persoanele care doresc să ia cuvântul în cadrul dezbaterii vor trebui să specifice acest lucru în cadrul aceluiași e-mail. Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de cinci minute pentru fiecare participant.

 

Transmiterea solicitării de participare la dezbaterea publică reprezintă acordul explicit al expeditorului cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul îndeplinirii unor obligații legale de către Primăria Municipiului Arad.