Au sărbătorit ”Mica Unire” cu ”Unirea”...dar au uitat că sunt șoferi

Data publicare: Marti, 25 Ianuarie, 2022 Total: 742 accesari

Au sărbătorit ”Mica Unire” cu ”Unirea”...dar au uitat că sunt șoferi

Polițiștii arădeni au fost drastici și de ziua ”Unirii Principatelor”, neavând milă de cei prinși băuți la volan, care deși au invocat momentul de sărbătoare, (unul dintre șoferi chiar spunând că s-a cinstit cu ”Unirea”), au fost cadorisiți cu dosare penale.

 

Astfel, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au depistat, în seara zilei de 24 ianuarie a.c., un bărbat de 39 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,18 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

 

Un alt bărbat de 32 de ani, din județul Giurgiu, a fost depistat de polițiștii Secției 1 Vlaicu în timp ce conducea un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiu. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,08 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Verificările ulterioare au relevat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

Conform procedurii, în ambele cauze s-a dispus recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.