Câine înlocuit de un struț de o familie din Drobeta-Turnu Severin. Pasărea era ținută într-o garsonieră

Data publicare: Luni, 24 Ianuarie, 2022 Total: 873 accesari

Câine înlocuit de un struț de o familie din Drobeta-Turnu Severin. Pasărea era ținută într-o garsonieră

O familie din Drobeta-Turnu Severin a fost amendată după ce poliţiştii au descoperit într-o garsoniera, un struţ care era crescut drept animal de companie.

 

Povestea a început iniţial atunci când familia a dus la curtea casei pe care o deţin în oraş. Pentru că vecinii de acolo au fost deranjaţi de zgomotele produse de pasăre, familia l-a luat şi l-a mutat în garsonieră până când ţarcul special ar fi fost finalizat.

 

Doar că şi aici au întâmpinat aceeaşi problemă. De data aceasta, poliţiştii au intervenit şi i-au amendat pe stăpânii păsării. Struţul era bine îngrijit, însă legea nu permite ca pasărea să stea mai aproape de 500 de metri de comunităţile locuite şi nici spaţiul din garsonieră nu era suficient pentru creşterea struţului.

 

Din aceste motive, familia este nevoită acum să ducă ștruțul înapoi la curte, iar autorităţile vor urmări cazul pentru a se asigura că se vor respecta toate condiţiile pentru creşterea struţului. Între 1000 şi 3000 de lei este amenda pe care familia o poate primi.

 

Sursa:observatornews.ro
sursa foto:captură video