Alexandru Rafila: Este aproape imposibil să nu te infectezi cu Omicron, vaccinat sau nevaccinat

Data publicare: Luni, 24 Ianuarie, 2022 Total: 916 accesari

Alexandru Rafila: Este aproape imposibil să nu te infectezi cu Omicron, vaccinat sau nevaccinat

Este „aproape imposibil” ca o persoană să nu se infecteze cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, la PrimaTV, scrie G4Media.ro.

 

La gradul de transmisibilitate al acestei tulpini Omicron, este aproape imposibil, vă spun, este aproape imposibil să nu te infectezi. Gândiţi-vă că se infectează persoane vaccinate şi persoane nevaccinate.

Noi nu am avut niciun fel de informaţii despre acest virus. El a venit pe un teren, şi asta este problema acestui virus, a venit pe un teren imunologic, dacă vreţi, virgin, în care nu aveam niciun fel de reactivitate. Între timp, avem, pentru că sunt multe persoane care s-au îmbolnăvit inaparent. (…)

Valurile cu creştere rapidă au, de obicei, şi o scădere rapidă. Opinia mea este că undeva în jurul datei de 10-15 februarie vom atinge acest maxim al numărului de cazuri. Un lucru e important însă şi e bine să-l înţelegem: rata de reproducere a acestei infecţii a scăzut, maxima a fost în prima săptămână de după sărbători.

În prima săptămână din ianuarie am avut o rată de reproducere de 1,87 – adică o persoană infectată îmbolnăvea aproape alte două persoane – acum avem 1,25 şi în ultimele opt-nouă zile am avut o scădere progresivă de la 1,87 la 1,25”, a explicat Rafila.

 

Sursa:edupedu.ro

Foto:gov.ro