Datorită crizei cipurilor românii vor trebui să aștepte până la 9 luni pentru o mașină nouă în 2022

Data publicare: Vineri, 21 Ianuarie, 2022 Total: 792 accesari

Datorită crizei cipurilor românii vor trebui să aștepte până la 9 luni pentru o mașină nouă în 2022

Deși este o problemă care afectează practic pe toată lumea, deficitul de cipuri a fost deosebit de dureros pentru producătorii auto. În 2021, au fost multe luni în care s-a lucrat o săptămână, două sau un schimb. Dacă nu ar fi fost un deficit de cipuri s-ar fi produs mult mai multe mașini.

 

Producția de automobile Dacia şi Ford a scăzut cu 50% la nivelul lunii septembrie 2021 față de aceiași perioadă din anul trecut, potrivit datelor Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

 

Fabricile din România care au nevoie de cipuri spun că această criză globală nu s-a terminat și vor mai fi probleme și în 2022.

 

Principalul motiv pentru care s-a ajuns la această criză de cipuri a fost în mare măsură încetinirea producției din cauza valurilor Covid și cererea în creștere pentru computere, console de jocuri și o gamă largă de gadgeturi întrucât oamenii au stat mai mult în case și aveau nevoie de acestea.

 

Cererea pentru cipuri a cresut cu 20% de la un an la altul, iar lanțurile de aprovizionare întrerupte au creat un decalaj foarte mare. Majoritatea semiconductorilor sunt produși în Taiwan, Coreea de Sud și China, iar aceste țări au fost grav afectate de COVID-19, având nevoie de timp pentru a se recupera.

 

Deși toate industriile au fost afectate de această lipsă de cipuri, dificultatea pentru industria auto este că mașinile nu se bazează pe un singur tip de semiconductor, ci au nevoie atât de cele mai recente versiuni pentru sistemul infotainment, cât și de cele mai puțin avansate pentru componente ca geamurile electrice.

 

Mașinile noi pot necesita până la 1.400 de cipuri pentru a gestiona diverse sisteme, de la geamuri electrice la ecrane de infotainment și sisteme active de siguranță a șoferului.

 

Dealerii auto din România promit de cele mai multe ori termene de livrare de 4 luni pentru mașinile noi, însă în unele situații acestea ajung în final la 6 - 9 luni din cauza lipsei de microcipuri, a producției reduse ca urmare a pandemiei sau a transportului.

 

Majoritatea clienților de mașini noi au înțeles situația actuală, însă unii speră să găsească o ofertă mai bună sau un timp de livrare mai scurt și încearcă la mai multe branduri.

Sursa:wall-street.ro
Foto:Shutterstock