Dragoste cu năbădăi. Unul și-a sugrumat iubita, iar altul s-a răzbunat pe sobă cu toporul. De acum înainte, ambii vor suferi de dorul lor

Data publicare: Marti, 18 Ianuarie, 2022 Total: 785 accesari

Dragoste cu năbădăi. Unul și-a sugrumat iubita, iar altul s-a răzbunat pe sobă cu toporul. De acum înainte, ambii vor suferi de dorul lor

Polițiștii Secției 9 Rurală Sebiș cercetează un bărbat de 43 de ani, din satul Joia Mare, care la data de 17 ianuarie a.c., a strâns-o de gât pe concubina sa amenințând-o cu moartea, în timp ce se afla la domiciliul conjugal.

 

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și amenințare, pe numele bărbatului fiind emis și un ordin de protecție provizoriu.

           

Polițiștii Orașului Curtici cercetează un bărbat de 37 de ani, din aceeași localitate, care la data de 16 ianuarie a.c., nu a respectat ordinul de protecție emis pe numele său de magistrații Judecătoriei Arad, prin aceea că s-a deplasat la domiciliul concubinei din localitatea Curtici, unde acesta ar fi spart cu un topor plita de la sobă.

 

Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție și distrugere, iar la data de 17 ianuarie a.c., acesta a fost prezentat magistraților Judecătoriei Arad, care au dispus asupra sa, măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.