Focuri de armă în noapte pe strada Cocorilor. Un copil și doi adulți au fost prinși în timp ce furau dintr-o dubiță

Data publicare: Luni, 17 Ianuarie, 2022 Total: 1562 accesari

Focuri de armă în noapte pe strada Cocorilor. Un copil și doi adulți au fost prinși în timp ce furau dintr-o dubiță

Polițiștii Secției 1 Vlaicu Arad au prins în flagrant delict în noaptea de 16 ianuarie a.c., trei bărbați cu vârste cuprinse între 14 și 33 de ani, din municipiul  Arad,  în timp ce sustrăgeau bunuri dintr-o autoutilitară.

 

Din cercetări a reieșit că în noaptea de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 23.20 cei trei bărbați ar fi demontat prelata unei autoutilitare parcate pe strada Cocorilor, din municipiul Arad, iar din interiorul acesteia ar fi sustras mai multe flacoane din plastic reprezentând produse de curățenie.


Pentru prinderea și reținerea acestora, polițiștii au efectuat mai multe somații, totodată executând 6 focuri de armă în plan vertical.

           

Prejudiciul a fost recuperat parțial și restituit părții vătămate.

 

Un bărbat de 19 ani și unul de 33 de ani au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive.

 
La activitate au participat și polițiștii Biroului de Ordine Publică Arad.