Explozie de infectări la nivel național după sărbători, 1756 de cazuri noi. 17% din decesele ultimelor 24 de ore sunt înregistrate în Arad

Data publicare: Luni, 03 Ianuarie, 2022 Total: 4667 accesari

Explozie de infectări la nivel național după sărbători, 1756 de cazuri noi. 17% din decesele ultimelor 24 de ore sunt înregistrate în Arad

La nivel național s-au înregistrat 1.756 cazuri noi de persoane infecate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) în ultimele 24 de ore. În urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 131  persoane au fost reconfirmate pozitiv după retestare. Tot la nivel national, s-au înregistrat  18 decese, iar dintre cele  2.478 persoane internate, 403  se află în secțiile  ATI. Dintre cei 403 pacienți internați la ATI, 33 au certificat care atestă vaccinarea.

 

Dintre cele 18 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 la categoria de vârstă peste 80 ani.

 

15 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

 

Dintre cei 18 pacienți decedați, 16 erau nevaccinați și 2 vaccinați. Cei 2 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse 60 și 69 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

 

Din totalul pacienților internați, 63 sunt minori, 56 fiind internați în secții și 7 la ATI.

 

La nivel local, autorităţile au anunţat noul bilanţ pentru judeţul Arad înregistrat în ultimele 24 de ore pentru data de 23 decembrie, 49 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) s-au înregistrat de la ultima raportare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 7 persoane au fost reconfirmate pozitiv după retestare.

 

Rata incidenţei în judeţ este de 1,17 în ușoară creștere față de  ziua precedentă.

 

Rata de infectare   raportată/mia de locuitori la nivelul municipiului este de 1,8 în ușoară scădere față de ziua precedentă. 317 cazuri noi s-au înregistrat la nivelul municipiului în ultimele 14 zile.

 

2 de localități din județ au depășită incidența de 3/1000 de locuitori, iar localitați se află în scenariul galben. Cea mai mare rată de infectare din județ se înregistrează în localitatea Șilindia, 9,21.

 

decese asociate cu Covid 9 au fost înregistrate la nivelul judeţului Arad de la ultima raportare, 49 persoane  vindecate şi 518 cazuri active.

 

În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad erau înregistrate următoarele valori ale infecției cu virusul SARS-CoV-2:

 

Număr total de infectări de la începutul pandemiei până astăzi*: 43033-DSP

 

Număr de infectări de la ultima raportare*: 47–DSP

 

Număr total de persoane vindecate de la începutul pandemiei până astăzi: 40843

 

Număr persoane vindecate de la ultima raportare: 49

 

Număr total de persoane decedate de la începutul pandemiei până astăzi: 1672

 

Număr persoane decedate de la ultima raportare: 3

 

Număr total cazuri active în prezent: 518

 

Număr persoane internate în spital (izolare): 90

 

Număr persoane în izolare la domiciliu (infectate): 428

 

Număr persoane în carantină (contacți ai persoanelor infectate): 128

 

*Numărul total de infectări, respectiv cel al infectărilor de ultima raportare, diferă în cazul raportărilor DSP Arad/INSP (Institutul Național de Sănătate Publică) din cauza orelor diferite de raportare/preluare a datelor din aplicația informatică folosită de cele două instituții.

 

SITUAȚIE CAZURI COVID-19 ÎN JUDEȚUL ARAD, 03.01.2022

SURSA DATELOR: DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI ARAD, DATE PRELUATE DIN PLATFORMA alerte.ms.ro, la data de 03.01.2022, ora 10.10

 

 

Nr.

U.A.T.

POPULAŢIE U.A.T.

 

NR. CAZURI FOLOSITE PENTRU CALCULUL INCIDENȚEI

INCIDENȚA LA 1000 DE LOCUITORI PE 14 ZILE

1

ŞILINDIA

869

8

9.21

2

OLARI

2002

8

4

3

HĂLMAGIU

2355

7

2.97

4

HĂLMĂGEL

1062

3

2.82

5

ŞIŞTAROVĂŢ

369

1

2.71

6

ORAŞ PÂNCOTA

8314

22

2.65

7

PĂULIŞ

4487

11

2.45

8

VĂRĂDIA DE MUREŞ

1648

4

2.43

9

ŞOFRONEA

2998

6

2

10

LIVADA

4288

8

1.87

11

CONOP

2190

4

1.83

12

MUNICIPIUL ARAD

176011

317

1.8

13

GHIOROC

4105

7

1.71

14

BRAZII

1182

2

1.69

15

ZĂDĂRENI

3052

5

1.64

16

VÂRFURILE

2448

4

1.63

17

ORAŞ CURTICI

8973

13

1.45

18

DIECI

1465

2

1.37

19

ZIMANDU NOU

5132

7

1.36

20

FÂNTÂNELE

3735

5

1.34

21

SINTEA MARE

3855

5

1.3

22

ŞAGU

4192

5

1.19

23

IRATOŞU

2597

3

1.16

24

SĂVÂRŞIN

2902

3

1.03

25

VLADIMIRESCU

14768

15

1.02

26

DEZNA

1096

1

0.91

27

CHISINDIA

1180

1

0.85

28

HĂŞMAŞ

1190

1

0.84

29

BÂRZAVA

2413

2

0.83

30

ORAŞ SÂNTANA

15653

12

0.77

31

PETRIŞ

1333

1

0.75

32

CERMEI

2690

2

0.74

33

ORAŞ INEU

9490

7

0.74

34

COVĂSINŢ

2748

2

0.73

35

FRUMUŞENI

2797

2

0.72

36

SEMLAC

4282

3

0.7

37

SELEUŞ

3000

2

0.67

38

ZERIND

1487

1

0.67

39

ŞEPREUŞ

3014

2

0.66

40

TAUŢ

1516

1

0.66

41

ORAŞ LIPOVA

11162

7

0.63

42

FELNAC

3207

2

0.62

43

BUTENI

3311

2

0.6

44

APATEU

3408

2

0.59

45

BIRCHIŞ

1793

1

0.56

46

ŞIRIA

9210

5

0.54

47

PILU

2162

1

0.46

48

ZĂBRANI

4455

2

0.45

49

ORAŞ CHIŞINEU-CRIŞ

8136

3

0.37

50

BOCSIG

3241

1

0.31

51

MACEA

7227

2

0.28

52

ORAŞ PECICA

14284

4

0.28

53

VINGA

7233

2

0.28

54

ORAŞ NĂDLAC

7736

2

0.26

55

ŞIMAND

4464

1

0.22

56

ORAŞ SEBIŞ

6296

1

0.16

57

SECUSIGIU

6167

1

0.16

58

TÂRNOVA

6302

1

0.16

59

ALMAŞ

2474

0

0

60

ARCHIŞ

1454

0

0

61

BÂRSA

1796

0

0

62

BATA

1061

0

0

63

BELIU

2968

0

0

64

CĂRAND

1071

0

0

65

CRAIVA

2871

0

0

66

DOROBANŢI

1572

0

0

67

GRĂNICERI

2495

0

0

68

GURAHONŢ

3710

0

0

69

IGNEŞTI

686

0

0

70

MIŞCA

3897

0

0

71

MONEASA

811

0

0

72

PEREGU MARE

1777

0

0

73

PLEŞCUŢA

1044

0

0

74

ŞEITIN

3153

0

0

75

ŞICULA

4208

0

0

76

SOCODOR

2329

0

0

77

USUSĂU

1433

0

0

78

ZĂRAND

2906

0

0