2 decese, 47 de cazuri noi și 447 cazuri active este bilanțul județean din ultimele 24 de ore

Data publicare: Marti, 28 Decembrie, 2021 Total: 1472 accesari

2 decese, 47 de cazuri noi și 447 cazuri active este bilanțul județean din ultimele 24 de ore

La nivel național s-au înregistrat 1.144 cazuri noi de persoane infecate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) în ultimele 24 de ore. În urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 165  persoane au fost reconfirmate pozitiv după retestare. Tot la nivel national, s-au înregistrat  67 decese, iar dintre cele  2.418 persoane internate, 393  se află în secțiile  ATI. Dintre cei 393 de pacienți internați la ATI, 34 au certificat care atestă vaccinarea.

 

Dintre cele 67 de decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 la categoria de vârstă peste 80 ani.

 

65 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți nu au înregistrat comorbidități.

 

Dintre cei 67 de pacienți decedați, 57 erau erau nevaccinați și 10 vaccinați. Cei 10 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

 

Din totalul pacienților internați, 54 sunt minori, 47 fiind internați în secții și 7 la ATI.

 

La nivel local, autorităţile au anunţat noul bilanţ pentru judeţul Arad înregistrat în ultimele 24 de ore pentru data de 23 decembrie, 47 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) s-au înregistrat de la ultima raportare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 13 persoane au fost reconfirmate pozitiv după retestare.

 

Rata incidenţei în judeţ este de 1,17 în ușoară scădere față de  ziua precedentă.

 

Rata de infectare   raportată/mia de locuitori la nivelul municipiului este de 1,83 în ușoară scădere față de ziua precedentă. 322 cazuri noi s-au înregistrat la nivelul municipiului în ultimele 14 zile.

 

3 de localități din județ au depășită incidența de 3/1000 de locuitori, iar localități se află în scenariul galben. Cea mai mare rată de infectare din județ se înregistrează în localitatea Olari, 5,49.

 

decese asociate cu Covid 9 au fost înregistrate la nivelul judeţului Arad de la ultima raportare, 54 persoane  vindecate şi 447 cazuri active.

 

În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad erau înregistrate următoarele valori ale infecției cu virusul SARS-CoV-2:

 

Număr total de infectări de la începutul pandemiei până astăzi*: 42731-DSP

 

Număr de infectări de la ultima raportare*: 47–DSP

 

Număr total de persoane vindecate de la începutul pandemiei până astăzi: 40625

 

Număr persoane vindecate de la ultima raportare: 54

 

Număr total de persoane decedate de la începutul pandemiei până astăzi: 1659

 

Număr persoane decedate de la ultima raportare: 2

 

Număr total cazuri active în prezent: 447

 

Număr persoane internate în spital (izolare): 93

 

Număr persoane în izolare la domiciliu (infectate): 354

 

Număr persoane în carantină (contacți ai persoanelor infectate): 149

 

*Numărul total de infectări, respectiv cel al infectărilor de ultima raportare, diferă în cazul raportărilor DSP Arad/INSP (Institutul Național de Sănătate Publică) din cauza orelor diferite de raportare/preluare a datelor din aplicația informatică folosită de cele două instituții.

 

SITUAȚIE CAZURI COVID-19 ÎN JUDEȚUL ARAD, 28.12.2021

SURSA DATELOR: DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI ARAD, DATE PRELUATE DIN PLATFORMA alerte.ms.ro, la data de 28.12.2021, ora 10.10

 

 

Nr.

U.A.T.

POPULAŢIE U.A.T.

 

NR. CAZURI FOLOSITE PENTRU CALCULUL INCIDENȚEI

INCIDENȚA LA 1000 DE LOCUITORI PE 14 ZILE

1

OLARI

2002

11

5.49

2

HĂLMAGIU

2357

11

4.67

3

ŞILINDIA

871

4

4.59

4

DEZNA

1096

3

2.74

5

BRAZII

1181

3

2.54

6

DOROBANŢI

1572

4

2.54

7

ŞAGU

4194

10

2.38

8

APATEU

3408

7

2.05

9

ZĂDĂRENI

3053

6

1.97

10

CERMEI

2692

5

1.86

11

MUNICIPIUL ARAD

176048

322

1.83

12

HĂŞMAŞ

1189

2

1.68

13

BÂRSA

1796

3

1.67

14

VÂRFURILE

2449

4

1.63

15

ORAŞ CURTICI

8978

14

1.56

16

PĂULIŞ

4484

7

1.56

17

SINTEA MARE

3857

6

1.56

18

ZIMANDU NOU

5122

8

1.56

19

ŞOFRONEA

2994

4

1.34

20

ŞEPREUŞ

3015

4

1.33

21

MONEASA

811

1

1.23

22

LIVADA

4273

5

1.17

23

IRATOŞU

2595

3

1.16

24

COVĂSINŢ

2748

3

1.09

25

ORAŞ PÂNCOTA

8313

9

1.08

26

FÂNTÂNELE

3736

4

1.07

27

VLADIMIRESCU

14763

15

1.02

28

FELNAC

3206

3

0.94

29

BUTENI

3309

3

0.91

30

CHISINDIA

1181

1

0.85

31

BÂRZAVA

2414

2

0.83

32

ORAŞ INEU

9491

7

0.74

33

FRUMUŞENI

2797

2

0.72

34

USUSĂU

1432

1

0.7

35

DIECI

1465

1

0.68

36

BELIU

2968

2

0.67

37

TAUŢ

1518

1

0.66

38

ORAŞ CHIŞINEU-CRIŞ

8136

5

0.61

39

VĂRĂDIA DE MUREŞ

1646

1

0.61

40

BIRCHIŞ

1797

1

0.56

41

MACEA

7229

4

0.55

42

ORAŞ NĂDLAC

7742

4

0.52

43

ORAŞ SÂNTANA

15653

8

0.51

44

ŞICULA

4209

2

0.48

45

SEMLAC

4280

2

0.47

46

PILU

2162

1

0.46

47

ŞIMAND

4466

2

0.45

48

ZĂBRANI

4456

2

0.45

49

SOCODOR

2327

1

0.43

50

GRĂNICERI

2496

1

0.4

51

CRAIVA

2877

1

0.35

52

ORAŞ PECICA

14287

5

0.35

53

ŞIRIA

9212

3

0.33

54

SECUSIGIU

6171

2

0.32

55

VINGA

7230

2

0.28

56

ORAŞ LIPOVA

11168

3

0.27

57

GHIOROC

4103

1

0.24

58

ALMAŞ

2472

0

0

59

ARCHIŞ

1451

0

0

60

BATA

1062

0

0

61

BOCSIG

3242

0

0

62

CĂRAND

1071

0

0

63

CONOP

2190

0

0

64

GURAHONŢ

3706

0

0

65

HĂLMĂGEL

1058

0

0

66

IGNEŞTI

686

0

0

67

MIŞCA

3898

0

0

68

ORAŞ SEBIŞ

6294

0

0

69

PEREGU MARE

1777

0

0

70

PETRIŞ

1333

0

0

71

PLEŞCUŢA

1043

0

0

72

SĂVÂRŞIN

2902

0

0

73

ŞEITIN

3153

0

0

74

SELEUŞ

2998

0

0

75

ŞIŞTAROVĂŢ

369

0

0

76

TÂRNOVA

6297

0

0

77

ZĂRAND

2907

0

0

78

ZERIND

1486

0

0