Gheorghe FALCĂ: Uniunea Europeană sprijină Moldova în criza gazelor cu 60 milioane de euro

Data publicare: Miercuri, 15 Decembrie, 2021 Total: 897 accesari

Gheorghe FALCĂ: Uniunea Europeană sprijină Moldova în criza gazelor cu 60 milioane de euro

„Uniunea Europeană își respectă angajamentul luat de a fi aproape de Republica Moldova în criza gazelor și energiei. Miercuri, 15 decembrie, a fost semnat la Bruxelles, acordul de finanțare în valoare de 60 de milioane de euro. Programul de suport bugetar completează pachetul UE de redresare economică pentru Republica Moldova în valoare de până la 600 de milioane euro, care urmează a fi implementat în următorii trei ani. Trebuie spus că cele 60 de milioane de euro vin în sprijinul Planului naţional de acţiuni privind criza energetică, scopul principal fiind atenuarea impactului socio-economic ca urmare a creşterii preturilor la gazele naturale.

În ultimele luni, Federația Rusă a amenințat în repetate rânduri Republica Moldova, iar Uniunea Europeană s-a dovedit a fi alături de partenerii și vecinii noștri. Acordul de finanțare semnat la Bruxelles arată, încă o dată, că Uniunea Europeană este partenerul de încredere pentru Republica Moldova”, a transmis europarlamentarul Gheorghe FALCĂ.

Documentul a fost semnat de Olivér Várhelyi, comisar european pentru vecinătate şi extindere, şi de viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Nicu Popescu, în prezenţa preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, şi a preşedintelui Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen.