14 localități din județ mai au rata de infectare peste 3 depășită. Zimandu Nou conduce în “TOP” cu o rata de 8,01/mia de locuitori

Data publicare: Duminica, 12 Decembrie, 2021 Total: 1054 accesari

14 localități din județ mai au rata de infectare peste 3 depășită. Zimandu Nou conduce în “TOP” cu o rata de 8,01/mia de locuitori

La nivel national s-au înregistrat 716 cazuri noi de persoane infecate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) în ultimele 24 de ore. În urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 110  persoane au fost reconfirmate pozitiv după retestare. Tot la nivel national, s-au înregistrat  60 decese, iar dintre cele  4.055 persoane internate, 722  se află în secțiile  ATI. Dintre cei 834 de pacienți internați la ATI, 75 au certificat care atestă vaccinarea.

 

Dintre cele 60 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 la categoria de vârstă peste 80 ani.

 

57 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

 

Din totalul de 60 pacienți decedați, 57 erau nevaccinați și 3 vaccinați. Cei 3 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 de ani. 2 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.

 

Din totalul pacienților internați, 90 sunt minori, 84 fiind internați în secții și 6 la ATI.

 

La nivel local, autorităţile au anunţat noul bilanţ pentru judeţul Arad înregistrat în ultimele 24 de ore, 50 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) s-au înregistrat de la ultima raportare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 14 persoane au fost reconfirmate pozitiv după retestare.

 

Rata incidenţei în judeţ este de 2,03 în ușoară scădere față ziua precedentă.

 

Rata de infectare   raportată/mia de locuitori la nivelul municipiului este de 2,43 în ușoară creștere față de ziua precedentă. 428 cazuri noi s-au înregistrat la nivelul municipiului în ultimele 14 zile.

 

14 de localități din județ au depășită incidența de 3/1000 de locuitori, iar 16 localități se află în scenariul galben. Cea mai mare rată de infectare din județ se înregistrează în localitatea Zimandu Nou, 8,01.

 

deces asociat cu Covid 9 a fost înregistrat la nivelul judeţului Arad de la ultima raportare, 44 persoane  vindecate şi 806 cazuri active.

 

În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad erau înregistrate următoarele valori ale infecției cu virusul SARS-CoV-2:

 

Număr total de infectări de la începutul pandemiei până astăzi*: 42134-DSP

 

Număr de infectări de la ultima raportare*: 53–DSP

 

Număr total de persoane vindecate de la începutul pandemiei până astăzi: 39706

 

Număr persoane vindecate de la ultima raportare: 44

 

Număr total de persoane decedate de la începutul pandemiei până astăzi: 1614

 

Număr persoane decedate de la ultima raportare: 1

 

Număr total cazuri active în prezent: 814

 

Număr persoane internate în spital (izolare): 161

 

Număr persoane în izolare la domiciliu (pozitive): 653

 

Număr persoane în carantină: 319

 

*Numărul total de infectări, respectiv cel al infectărilor de ultima raportare, diferă în cazul raportărilor DSP Arad/INSP (Institutul Național de Sănătate Publică) din cauza orelor diferite de raportare/preluare a datelor din aplicația informatică folosită de cele două instituții.

 

SITUAȚIE CAZURI COVID-19 ÎN JUDEȚUL ARAD, 12.12.2021

SURSA DATELOR: DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI ARAD, DATE PRELUATE DIN PLATFORMA alerte.ms.ro, la data de 12.12.2021, ora 10.10

 

 

Nr.

U.A.T.

POPULAŢIE U.A.T.

 

NR. CAZURI FOLOSITE PENTRU CALCULUL INCIDENȚEI

INCIDENȚA LA 1000 DE LOCUITORI PE 14 ZILE

1

ZIMANDU NOU

5120

41

8.01

2

IRATOŞU

2596

19

7.32

3

IGNEŞTI

683

4

5.86

4

BÂRSA

1796

9

5.01

5

APATEU

3414

16

4.69

6

ORAŞ CURTICI

8981

37

4.12

7

FRUMUŞENI

2797

11

3.93

8

FÂNTÂNELE

3728

14

3.76

9

CERMEI

2700

10

3.7

10

MIŞCA

3896

13

3.34

11

DOROBANŢI

1573

5

3.18

12

GHIOROC

4105

13

3.17

13

SĂVÂRŞIN

2904

9

3.1

14

ŞAGU

4215

13

3.08

15

MACEA

7252

21

2.9

16

LIVADA

4260

12

2.82

17

GRĂNICERI

2492

7

2.81

18

PILU

2158

6

2.78

19

ARCHIŞ

1451

4

2.76

20

DIECI

1468

4

2.72

21

ORAŞ SEBIŞ

6304

17

2.7

22

ORAŞ PECICA

14297

38

2.66

23

HĂLMAGIU

2356

6

2.55

24

OLARI

2000

5

2.5

25

VÂRFURILE

2447

6

2.45

26

MUNICIPIUL ARAD

176167

428

2.43

27

ŞILINDIA

869

2

2.3

28

ZĂDĂRENI

3056

7

2.29

29

PEREGU MARE

1777

4

2.25

30

PĂULIŞ

4473

10

2.24

31

SELEUŞ

3006

6

2

32

TAUŢ

1519

3

1.97

33

ZĂBRANI

4467

8

1.79

34

CRAIVA

2879

5

1.74

35

BIRCHIŞ

1798

3

1.67

36

VINGA

7237

11

1.52

37

COVĂSINŢ

2745

4

1.46

38

ŞICULA

4213

6

1.42

39

ZERIND

1482

2

1.35

40

ŞIMAND

4465

6

1.34

41

SEMLAC

4287

5

1.17

42

ORAŞ INEU

9516

11

1.16

43

VLADIMIRESCU

14755

17

1.15

44

ŞIRIA

9208

10

1.09

45

SINTEA MARE

3860

4

1.04

46

ORAŞ PÂNCOTA

8328

8

0.96

47

HĂLMĂGEL

1059

1

0.94

48

CĂRAND

1071

1

0.93

49

FELNAC

3215

3

0.93

50

CONOP

2198

2

0.91

51

DEZNA

1096

1

0.91

52

BUTENI

3322

3

0.9

53

ORAŞ SÂNTANA

15661

14

0.89

54

HĂŞMAŞ

1196

1

0.84

55

SECUSIGIU

6176

5

0.81

56

ORAŞ NĂDLAC

7756

6

0.77

57

ORAŞ LIPOVA

11155

8

0.72

58

BELIU

2972

2

0.67

59

ŞOFRONEA

2988

2

0.67

60

ŞEITIN

3153

2

0.63

61

BOCSIG

3249

2

0.62

62

ORAŞ CHIŞINEU-CRIŞ

8151

5

0.61

63

SOCODOR

2323

1

0.43

64

ŞEPREUŞ

3014

1

0.33

65

TÂRNOVA

6294

2

0.32

66

ALMAŞ

2477

0

0

67

BÂRZAVA

2418

0

0

68

BATA

1062

0

0

69

BRAZII

1183

0

0

70

CHISINDIA

1181

0

0

71

GURAHONŢ

3718

0

0

72

MONEASA

814

0

0

73

PETRIŞ

1338

0

0

74

PLEŞCUŢA

1048

0

0

75

ŞIŞTAROVĂŢ

371

0

0

76

USUSĂU

1432

0

0

77

VĂRĂDIA DE MUREŞ

1641

0

0

78

ZĂRAND

2908

0

0