S-au ascuns în frigidere pentru a trece ilegal granița

Data publicare: Vineri, 03 Decembrie, 2021 Total: 875 accesari

S-au ascuns în frigidere pentru a trece ilegal granița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, au depistat douăzeci și șase cetăţeni din India, Pakistan și Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat în Ungaria, ascunşi într-un autocamion încărcat cu frigidere. 

 

Astfel,în data de 1 decembrie 2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, frigidere pentru o societate comercială din Italia.

 

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, douăzeci și șase de cetățeni străini.

 

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din 15 cetățeni din India, 8 din Afganistan și 3 din Pakistan, majoritatea solicitanți de azil în România.