Poveste cu tâlc – duminică, la Marionete

Data publicare: Joi, 02 Decembrie, 2021 Total: 1066 accesari

Poveste cu tâlc – duminică, la Marionete

„Proștii mor, dar prostia e nemuritoare” – Vorbele marelui Caragiale sunt cele care i-au inspirat pe actorii Oana Rogojină și Cristian Bordaș atunci când au construit spectacolul „Prostia omenească”, după Ion Creangă. Povestea prinde din nou viață, duminică, 5 decembrie, de la ora 11.00, pe scena Trupei Marionete. Și, chiar dacă istoria se adresează micilor spectatori, creatorii săi promit că ea va fi și pe placul adulților.

 

„Acțiunea spectacolului este plasată undeva la țara lângă Arad, în ograda unui cuplu  (el ardelean, ea moldoveancă) a cărui viață zilnică se derulează în armonie totală cu radioul și emisiunile neîntrerupte ale televiziunilor în goană după o audiență de vârf: știri bombastice, seriale debile, emisiuni care caută chiar cu riscul ridicolului – ineditul. Cu urechea la radio și cu ochii lipiți de ecranul TV, cât e ziulica de lungă, uitând pentru o clipă de munca în gospodărie, cei doi hotărăsc să nu mai fie doar simpli consumatori media devenind ei înșiși producători media. Astfel, ograda se transformă în platou de televiziune/scenă de teatru, obiectele de gospodărie devin decor, iar ei, bineînțeles, actori … O nouă emisiune se naște: Sătenii au talent!– spun creatorii spectacolului

 

Biletele, care costă 20 pentru adulți, 10 lei - pentru pensionari și studenți și 5 lei pentru preșcolari și elevi, se pot achiziționa,  în limita locurilor disponibile, fie online de pe platforma www.eventim.ro fie prin rezervare telefonică, la numerele de telefon 0357/414.180, 0357/414.181 și 0746.673.691, de marți până vineri, între orele 10.00 – 14.00. Spectatorii care și-au făcut rezervare își vor ridica biletele, de la caseria Sălii Marionete, Str. Episcopiei nr. 15, de marți până vineri între orele 10.00 – 14.00, duminică până cel târziu la ora 10.30. După această oră, rezervările se anulează. Casieria este deschisă de marți până vineri, între orele 10:00 – 14:00, duminică, în intervalul 9:30 – 10.55.

 

Vă reamintim că accesul în sala de spectacole este permis, pe baza certificatului verde, doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv pentru cele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

 

Măsurile se aplică tuturor spectatorilor cu vârsta peste 12 ani.

 

Participarea publicului este permisă până la 30% din capacitatea maximă a sălii, cu purtarea obligatorie a măștii de protecție.