Mihai Fifor: Am votat azi pentru adoptarea Legii PSD privind construcțiile agricole în extravilan

Data publicare: Marti, 16 Noiembrie, 2021 Total: 637 accesari

Mihai Fifor: Am votat azi pentru adoptarea Legii PSD privind construcțiile agricole în extravilan

Propunerea legislativă inițiată de PSD, pentru deblocarea activității fermierilor români, a fost adoptată de Parlament.

 

" Se reduce astfel birocrația și sunt eliminate autorizațiile inutile pentru cei care vor să investească în construcții agricole extravilane.

 

 S-au eliminat următoarele prevederi:

 

1. obligativitatea depunerilor planurilor urbanistice zonale

 

2. obligativitatea introducerii acestor investiții în intravilan, prin solicitarea PUZ.

 

3. obligativitatea de a construi în intravilanul localității, ceea ce afecta comunitatea (mirosuri, zgomote, aglomerare căi rutiere), iar dacă terenul era în extravilan trebuiau făcute demersurile pentru trecerea în intravilan.

 

Totodată, a fost simplificată depunerea proiectelor europene lansate la AFIR. Așa stie PSD să lupte pentru fermierii români! Mergem mai departe!“, spune deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad.