Un acord global de eliminare a mașinilor pe benzină și motorină până în 2035-2040 va fi anunțat la Glasgow, dar fără participarea SUA, Chinei și a Germaniei

Data publicare: Miercuri, 10 Noiembrie, 2021 Total: 1687 accesari

Un acord global de eliminare a mașinilor pe benzină și motorină până în 2035-2040 va fi anunțat la Glasgow, dar fără participarea SUA, Chinei și a Germaniei

Niciunul dintre producătorii de automobile nu este împotriva eliminării treptate a mașinilor poluante, ceea ce ar implica producția exclusivă de mașini electrice sau pe hidrogen, dar fiecare a ridicat obiecții specifice la acord, potrivit FT.

 

Acesta presupune oprirea vânzărilor de mașini pe carburație (cu benzină sau motorină) până în 2035 pe piețele dezvoltate și până în 2040 în toată lumea.

 

Volkswagen a spus că nu va semna acordul în timp ce Toyota încă dezbate, dar este foarte puțin probabil să fie de acord, invocând reticența guvernelor cheie de a se alătura acordului, potrivit persoanelor apropiate negocierilor. Cele două companii sunt cei mai mari producători auto din lume. BMW a invocat o incertitudine considerabilă cu privire la dezvoltarea infrastructurii globale pentru a sprijini o trecere completă la vehicule cu emisii zero.

 

Absența SUA, a Chinei, precum și a Germaniei din acordul așteptat este unul dintre motivele pentru care câțiva producători mari de automobile nu au acceptat să îl semneze, dar este posibil ca numeroși alții – Ford, General Motors, Daimler și Volvo, să se angajeze la aceste ținte.

 

Sursa:biziday.ro