Cu ce se mai ocupă membrii ”statului paralel”. Un ofițer al SRI Cluj a fost filmat în timp ce era cu o drujbă în mână în pădure, iar un vecin l-a acuzat pe acesta că fura lemne

Data publicare: Miercuri, 10 Noiembrie, 2021 Total: 990 accesari

Cu ce se mai ocupă membrii ”statului paralel”. Un ofițer al SRI Cluj a fost filmat în timp ce era cu o drujbă în mână în pădure, iar un vecin l-a acuzat pe acesta că fura lemne

”Au venit să fure lemne. Erau cu drujbele și cu tractorul cu remorcă. Le-am spus că nu e pădurea lor și că trebuie să ceară aprobare de la pădurar. Ei s-au enervat. Prima dată au plecat cu remorca plină de lemne. Apoi, eu am pus una dintre mașinile mele exact la intrarea în pădure ca să nu mai poată să intre. Când au revenit s-a enervat cumplit. Am fost și lovit de fratele SRI-stului. Cel de la SRI mi-a spus că merge acasă să își aducă pistolul. La un moment dat am tras mașina să nu mă pun cu ei că SRI-istul îmi spunea că el tot merge în pădure că el este omul legii. Îmi tot zicea că: vin la tine și îți dau două topoare și te tai cu drujba”, a spus Dorin Crișan, vecinul ofițerului SRI, citat de Foaia Transilvană.

 

Conform filmărilor, un bărbat cu o drujbă în mână intră în pădure. Tot pe imagini este surprinsă și o parte din agresiune. 

La fața locului a venit și poliția alertată de soția celui agresat. Sursa citată spune că a venit și un echipaj de la Poliția Criminalistică pentru a fotografia materialul lemnos găsit asupra celor trei bărbați.

 

Ofițerul SRI nu a răspuns până acum solicitărilor sursei citate. 





 
Sursa:știrileprotv.ro

Foto:youtube