Bărbat carantinat în Oradea, depistat de jandarmi în Arad. S-a ales cu o amendă de 2.000 de lei

Data publicare: Joi, 04 Noiembrie, 2021 Total: 868 accesari

Bărbat carantinat în Oradea, depistat de jandarmi în Arad. S-a ales cu o amendă de 2.000 de lei

Miercuri seara, 3 noiembrie, în jurul orei 20.00, un echipaj de Jandarmerie aflat în serviciu, a depistat un bărbat de 40 de ani din Oradea, care nu a respectat măsura carantinării la domiciliu, deși s-a întors de curând dintr-o țară declarată zonă cu risc epidemiologic ridicat.

 

Bărbatul a fost depistat în zona stației CFR Arad pe timpul desfășurării unor activități de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS Cov-2.

 

În urma stabilirii identității, jandarmii au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de tip ,,coronavirus asociat” și avea obligația legală să stea în carantină la domiciliu 14 zile, respectiv până în data de 11 noiembrie inclusiv.

 

Întrebat de către jandarmi de ce nu a respectat măsura sanitară, bărbatul le-a răspuns că dorea să participe la o slujbă, la o mănăstire din județul Arad.  

 

Având în vedere cele constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea perioadei de carantinare la domiciliul declarat, conform Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.