Nou caz de vaccinare „la chiuvetă”. Un medic din Mehedinți ar fi dat certificate false și avea o rețea care îi aducea clienți din 3 județe

Data publicare: Miercuri, 03 Noiembrie, 2021 Total: 936 accesari

Nou caz de vaccinare „la chiuvetă”. Un medic din Mehedinți ar fi dat certificate false și avea o rețea care îi aducea clienți din 3 județe

Poliţiştii au descins în această dimineaţă, 3 noiembrie, la şase adrese din trei judeţe. Oamenii legii au început în urmă cu câteva luni să instrumenteze dosarul, după ce au primit informaţii că un medic din Mehedinţi face imunizări fictive şi că mai multe persoane din Gorj şi Timiş ar ajuta oamenii să ajungă la acesta.

 

Potrivit unor surse judiciare, totul se desfăşura în cabinetul medicului din Mehedinţi. Doctorul arunca dozele la chiuvetă şi introducea datele în registrul electronic de vaccinare, astfel încât persoanele respective să apară imunizate impotriva Sars-Cov 2.

 

Anchetatorii au ridicat probe de la cele 6 adrese, iar persoanele implicate vor fi duse la audieri.

 

„În dosar se efectuează cercetări cu privire la infracţiunile de fals intelectual, uz de fals, fals informatic şi zădărnicirea combaterii bolilor, constând în aceea că mai multe persoane s-au prezentat pentru a fi internate la spital cu simptomatologie gravă de infectare cu virusul SARS-CoV-2 şi au prezentat la internare certificate de vaccinare anti-covid, pentru care există suspiciunea că ar fi false”, potrivit unui comunicat al IPJ Timiş, citat de Agerpres.

 

Sursa:digi24.ro