Școlile și grădinițele se vor mai redeschide cu prezență fizică doar sub pragul de 6 la mie, rata de infectare la nivel național, prevede programul de guvernare al Cabinetului Ciucă

Data publicare: Luni, 01 Noiembrie, 2021 Total: 907 accesari

Școlile și grădinițele se vor mai redeschide cu prezență fizică doar sub pragul de 6 la mie, rata de infectare la nivel național, prevede programul de guvernare al Cabinetului Ciucă

Școlile și grădinițele se vor mai redeschide cu prezență fizică doar sub pragul de 6 la mie, rata de infectare la nivel național, potrivit programului de guvernare al Cabinetului Ciucă, depus în Parlament sâmbătă.

 

Documentul propune ca o eventuală deschidere să aibă loc pe „scenariile stabilite prin ordinul comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății”.

 

În preambulul Programului de Guvernare, premierul desemnat, Nicolae Ciucă, împreună cu echipa pe care o propune formată din miniștri din PNL și UDMR, menționează faptul că măsurile adoptate la nivelul României pentru prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19 sunt prezentate la Anexa 0.1.

 

În respectiva anexă, pe lângă măsurile deja implementate de Guvernul demis Cîțu, apar o serie de „măsuri propuse a fi adoptate în cazul scăderii numărului de infectări”. Astfel, documentul prevede că „în situația în care incidența cumulată la 14 zile la nivel național este mai mare de 3 și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, se vor adopta măsuri de relaxare ce vor permite reluarea unor activități și creșterea numărului de participanți la acestea, astfel:

 

a) Reluarea activităților care impun prezența fizică în unitățile de învățământ și desfășurarea acestora în conformitate cu scenariile stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și ministrului sănătății”.

 

Pe 30 octombrie, media ratei de infectare la nivel național era, pentru ultimele 14 zile, de 10,07 cazuri la mia de locuitori, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

 

Sursa:edupedu.ro