Cadavrul tranșat și parțial incendiat al unui copil de 8 ani a fost găsit lângă un cimitir din cartierul Bujac din Arad

Data publicare: Duminica, 31 Octombrie, 2021 Total: 4533 accesari

Cadavrul tranșat și parțial incendiat al unui copil de 8 ani a fost găsit lângă un cimitir din cartierul Bujac din Arad

Cadavrul unui copil a fost găsit ieri, 30 octombrie, de un bărbat care-și plimba câinele. Când a realizat că este vorba despre trupul neînsufleţit al unui copil, bărbatul a sunat la numărul unic de urgenţă 112.

 

Poliţiştii au găsit pe o stradă din cartierul Bujac, în apropierea unui cimitir, talpa unui picior ars, iar în apropiere se află mai multe lucruri incendiate.

 

După cercetări, anchetatorii au ajuns la concluzia că trupul neînsufleţit găsit lângă cimitirul din Arad ar aparţine unui copil în vârstă de aproximativ opt ani.

 

Procurorii au de rezolvat acum un caz extrem de complicat pentru că ar putea fi vorba de un copil omorât. Informaţiile legate de acest caz, până în acest moment, sunt foarte puţine.

 

Una dintre ipotezele luate în calcul de anchetatori este cea a unei crime, mai ales în contextul în care rămăşiţele trupului au fost incendiate, semn că un posibil criminal ar fi încercat să şteargă urmele crimei.

 

Sursa:antena3.ro