Transportul feroviar de călători trece din 31 octombrie la ora de iarnă

Data publicare: Vineri, 29 Octombrie, 2021 Total: 689 accesari

Transportul feroviar de călători trece din 31 octombrie la ora de iarnă

CFR Călători informează că începând din 31 octombrie 2021, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 AM devenind ora 3 AM.

 

Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

 

În noaptea de 30/31 octombrie 2021, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

 

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație.

 

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 31 octombrie 2021, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.